Actualitate
Cum va fi vremea în minivacanța de 1 mai 2026? Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni: 20 aprilie - 18 mai 2026.
Prognoza meteo 1 mai 2026 | Foto: Facebook, Emil Boc / Fotografie ilustrativă
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni:
Săptămâna 20.04.2026 – 27.04.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile estice și vestice, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână, potrivit ANM.
Vremea în minivacața de 1 mai: săptămâna 27.04.2026 – 04.05.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice și centrale. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile estice și vestice, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această săptămână.
Săptămâna 04.05.2026 – 11.05.2026
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor mai ridicate în vestul și nord-vestul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 11.05.2026 – 18.05.2026
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
