Traian Băsescu rămâne cel mai bine cotat lider politic din zona de Opoziţie, adunând grosul voturilor anti- USL, fie că acestea vin din bazinul electoral al PDL sau PMP, fie din zona celor nemulţumiţi de guvern, potrivit unui sondaj CSOP, comandat de Evenimentul zilei şi B1TV.
O temperatură de - 26° Celsius s-a înregistrat, marţi dimineaţă, la Miercurea Ciuc şi Joseni, în judeţul Harghita, unde pentru a treia zi consecutiv se înregistrează cele mai scăzute temperaturi din ţară din această iarnă.
Cuplurile care urmăresc cinci filme despre relaţii pe lună, discutând apoi despre acestea, îşi reduc la jumătate riscul de divorţ sau separare în primii trei ani de relaţie, au descoperit cercetătorii americani de la Universitatea Rochester.
Mai mulţi giganţi în domeniul Internetului, printre care Google, Facebook şi Apple, doritori să recâştige încrederea utilizatorilor lor, au publicat luni numărul cererilor secrete de date solicitate de NSA, o premieră de la dezvăluirile lui Edward Snowden.
Medicii Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru au fost externaţi, marţi dimineaţă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, cei doi fiind duşi cu o ambulanţă SMURD la aeroportul din Cluj, de unde vor fi transportaţi în Capitală cu aeronava Cessna Citation donată SMURD.
Echipa naţională de futsal a României a fost eliminată, luni, în sferturile de finală ale Campionatului European de la Antwerp, după ce a fost învinsă de selecţionata Rusiei, scor 6-0.
Ministrul Justiţiei a primit o cerere de graţiere a lui Gigi Becali pe care o analizează dacă o va trimite preşedintelui cu aviz pozitiv sau negativ, a anunţat premierul Ponta, adăugând că el, dacă ar fi ministru, ar propune acest lucru deoarece graţierile trebuie gândite în "beneficiul societăţii".
Patriarhia Română şi cea a Ierusalimului s-au împăcat prin semnarea unui Acord patriarhal de restabilire a comuniunii bisericeşti depline, după aproape trei ani de când au încetat relaţiile, din cauza unor neînţelegeri privind Căminul românesc pentru pelerini de la Ierihon.
STS precizează, în legătură cu accidentul aviatic din 20 ianuarie, că medicul Radu Zamfir nu a trimis, prin 112, coordonatele geografice ale locului unde a căzut avionul, ci "a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil", indicând drept "coordonate" ora afişată pe acesta.