Europarlamentarul Iuliu Winkler a opinat joi la Cluj că, în contextul Brexit-ului şi a unor atitudini verbale discriminatorii la adresa unor emigranţi, fie ei polonezi, bulgari sau români, în spațiul european se perpetuează o tabloidizare și vulgarizare a comunicării politice, care tinde să devină acceptabilă, ceea ce este „regretabil şi periculos”.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a fost citat joi la DNA Ploieşti în dosarul în care fostul lider liberal Vasile Blaga este urmărit penal. Procurorii anchetează modul în care a fost finanțat partidul pe care l-a condus în perioada 2009-2012. Acest caz este ultimul dintr-un lung şir de dosare în care fostul premier a dat cu subsemnatul la DNA în calitate de martor.
Părinții clujeni se prezintă acum la medic pentru o evaluare când copilul are în jur de 2 ani și nu mai așteaptă ca acesta să împlinească 3-4 ani, iar problemele să le fie sesizate de educatori după intrarea în colectivitate.
“Transilvania nu înseamnă doar Dracula”, scriu jurnaliştii americani care au publicat mai multe fotografii care aparţin unui actor clujean. Instantaneele dezvăluie o altă faţă a Clujului, iar americanii au fost cuceriţi de frumuseţea locurilor.
Handbalistele Universităţii Cluj s-au clasat pe primul loc după cele trei meciuri disputate la turneul amical desfăşurat între 29-30 decembrie la Sala Sporturilor şi Sala Polivalentă.
Un editor al paginii de Facebook ce aparține site-ului de știri Hotnews.ro a distribuit un articol despre fostul premier Victor Ponta cu un comentariu acid: ”Sper să crăpi, Victor Ponta!”. Fostul premier a reacţionat precizând că “nu răspunde atacurilor făcute de jurnalişti”. Nu la fel s-a întâmplat când fostul premier a fost criticat de o studentă de la Facultatea de Jurnalism din Cluj.
Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cer Guvernului abrogarea imediată a Hotărârii de Guvern privind metodologia de calcul a preţurilor medicamentelor.
Federaţia Română de Baschet (FRB) a anunţat, joi, decizia sa ca Federaţia Ungară de Baschet să-i fie partener pentru FIBA Eurobasket 2017, Campionatul European de baschet masculin care va avea o grupă cu meciuri organizate în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă.