Stocurile de vaccin cuprinse în Programul Naţional de Vaccinare, inclusiv vaccinul ROR, hexavalent şi tetravalent, sunt disponibile în toată ţara, anunţă Ministerul Sănătăţii.
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia a deschis o anchetă în cazul preotului Cristian Pomohaci, care slujeşte într-o comună din Mureş, bănuit că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent. O presupusă convorbire între cei doi a apărut pe Internet.
Scăderea preţului la medicamente nu este ameninţată sau pusă sub semnul îndoielii sub nicio formă şi în niciun moment, anunţă Ministerul Sănătăţii, care precizează că programul de guvernare prevede scăderea cu 35% a preţului la medicamentele inovative care şi-au pierdut patentul.
Aproximativ unul din cinci copii diagnosticați cu sindrom Tourette, o tulburare neurologică caracterizată prin ticuri nervoase, inclusiv vocale, îndeplinește criteriile pentru autism, relevă un studiu efectuat la Universitatea San Francisco din California citat de Xinhua.
Cei care au fost evacuaţi din locuinţa cumpărată cu împrumut de la banca fiindcă nu au mai putut plăti ratele pot solicita, începând de vineri, 23 iunie, o locuinţă de sprijin.
Numărul total de cazuri de rujeolă confirmate în România până vineri este de 7.282, fiind înregistrate 30 de decese, un al 31-lea deces posibil datorat rujeolei fiind în curs de investigare la Arad, anunţă Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Clujeanul Bogdan Căpuşan, fiul unui dezvoltator imobiliar clujean, se află pe lista clienţilor viitorului Aston Martin Valkyrie, care se va produce doar în 150 de exemplare. Autoturismul, care urmează să fie mai rapid decât un monopost de Formula 1, va costa 2-3 milioane de euro.
Liviu Dragnea este tot mai departe de funcția de premier pe care și-o dorește atât de mult. Președintele Klaus Iohannis a declarat, pentru a doua oară în doar câteva zile, că nu va desemna pentru postul de prim-ministru decât o persoană care este integră și nu are probleme penale.