Liderul PSD Cluj deputatul Horia Nasra spune că astăzi a avut loc „o premieră de tristă amintire în istoria recentă a Clujului”: Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a fugit de vicepremierul Grațiela Gavrilescu la vizita de la Pata Rât, cât și la întâlnirea de la Prefectură.
Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Juventus Bucureşti, într-un meci din etapa a XIII-a, ultima a turului sezonului regulat al Ligii I.
Ungaria este suficient de puternică să-şi asume responsabilitatea pentru situaţia etnicilor maghiari din Transilvania, a declarat duminică premierul ungar Viktor Orban, în cadrul unei vizite în comuna clujeană Floreşti.
O serie de împuşcături au fost raportate în apropierea unui complex turistic, Mandalay Bay, din Las Vegas, după ce o persoană a deschis focul în apropierea zonei unde se desfăşura un festival de muzică country, informează presa internaţională.
Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), luni, 2 octombrie, aproximativ 500.000 de studenţi încep noul al universitar, dintre aceşti, în jur de 368.000 sunt înscrişi la cursuri de licenţă atât în sistemul de stat, cât şi în cel privat.
O orchestră de cameră formată din opt studenţi ai Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca a susţinut, duminică, două concerte simfonice în timpul cursei aeriene Cluj Napoca - Londra şi retur.