TIFF

Vedeta din „Game of Thrones”, Aidan Gillen, la Cluj. „Rahat că arta e deasupra politicii”.

„Bullshit”. Așa descrie Aidan Gillen ideea că arta poate exista deasupra politicii. Actorul irlandez, cunoscut pentru rolul său de manipulator carismatic din „Game of Thrones”, vorbește la TIFF despre fascinația personajelor malefice și despre lecțiile unui trecut care, spune el, continuă să se repete.

Producătorul Marek Nowowiejski (stânga) și actorul Aidan Gillen (mijloc), la finalul proiecției filmului „Gorky Resort” din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro Producătorul Marek Nowowiejski (stânga) și actorul Aidan Gillen (mijloc), la finalul proiecției filmului „Gorky Resort” din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

 

 


 

Aidan Gillen, actorul care a devenit celebru în întreaga lume pentru rolul lui Littlefinger din Game of Thrones, interpretează acum un alt maestru al manipulării: un ofițer sovietic însărcinat să frângă voința prizonierilor polonezi înaintea masacrului de la Katyn. 


 

 


Prezent la TIFF, actorul irlandez a explicat de ce a acceptat rolul unui „spălător de creiere” rus și a lansat un mesaj tranșant despre propagandă și relația dintre artă și politică.

Aidan Gillen, actorul care a devenit celebru în întreaga lume pentru rolul lui Littlefinger din „Game of Thrones” pe scena Cinematografului Florin Piersic, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania| Foto: Bianca PREDA – monitorulcj.ro

Cum a ajuns Aidan Gillen să joace într-un film co-producție Polonia, Irlanda, Ucraina, Cipru un spălător de creier rus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

„Am fost surprins ca toată lumea atunci când am citit scenariul, pe care l-am iubit, apropo, am vrut să fac parte din film, dar m-am gândit de ce nu caută un actor care este mai aproape de acea parte a lumii (filmul Gorky Resort e o coproducție Polonia, Irlanda, Ucraina, Cipru – n.r.) să joace. Scenariul mi s-a părut foarte interesant. O parte din răspuns se află în întrebare, a fost o coproducție care a cuprins și Irlanda, de unde sunt și eu. Vasily Zarubin (numele personajului interpretat de Aidan Gillen în Gorgy Resort – n.r.) era un om inteligent, se considera un lingvist, putea vorbi în multe limbi, vorbea rusă, franceză, engleză, o engleză de o anumită calitate. O altă caracteristică a lui era că este un personaj manipulator, am mai jucat asemenea roluri înainte (Aidan Gillen l-a interpretat pe Petyr Baelish, poreclit Littlefinger în Game of Thrones – n.r.). nu a fost doar Game of Thrones, îți trebuie o anumită capacitate să joci asemenea roluri. Sunt doar o parte din motivele pentru care am ales să joc acest rol”, a spus actorul Aidan Gillen, marți seara la finalul proiecției Gorgy Resort de la Cinematograful Florin Piersic.


Rolul care l-a făcut pe Aidan Gillen să studieze una dintre cele mai negre crime ale secolului XX

„Partea cea mai evidentă din pregătirea pentru rol a fost studierea istoriei, am știut de masacral de la Katyn (execuția în masă a unor cetățeni polonezi de către forțele poliției secrete sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – n.r.) din filme, am urmărit filmul lui Andrzej Wajda Pădurea Katyn și din ce mi s-a predat la școală, am studiat istoria Europei. Dar la școală nu studiezi în profunzime toate detaliile, am citit cât am putut de mult, m-am uitat peste fotografii, erau foarte multe. Am încercat să intru în mentalitatea caracterului lui Zarubin. Îî plăceau muzica și arta, se considera un om foarte inteligent în ale artelor, avea impresia despre el că este un om al artelor. Pe de altă parte, din punct de vedere politic știa că făcuse alegerea cea bună și gândea corect. El crede că din punct de vedere ideologic are dreptate și metodele lui sunt mai bune. 

Cea mai mare provocare a fost să vorbesc în multe limbi, franceza îmi venea mai ușor, dar limba rusă a fost o provocare mai mare. Primeam replicile transcrise fonetic, dar mi-a fost puțin dificil. 


Am vrut să creez un personaj care să simtă în aceeași măsură respect, admirație și invidie pentru talentul lui Karol Grabowski (personaj interpretat de actorul polonez Jakub Gierszal în Gorky Resort – n.r.).

Nu mă aștept să creadă cineva că Zarubin a fost un personaj bun, pozitiv și nici că arta și politica ar trebui să fie o singură chestie, ar trebui să fie separate, dar până la urmă tot se amestecă una cu alta. E un slogan, un rahat, ce zice Zarubin acolo că arta e deasupra politicii, că putem fi artiști cu toții și să facem artă și să facem muzică. Bullshit (rahat – n.r.)”, spune Aidan Gillen.

„Se folosea totul pentru propagandă, arta, sportul, la fel ca astăzi. Să nu ne prefacem”, a completat Marek Nowowiejski, producătorul filmului.

„Personajele negative rămân în memorie”

„Provocarea să joc personaje negative este că încerc să le fac atrăgătoare cumva, să încerc să le înțeleg motivele, să ajung să încurc puțin telespectatorul să îl fac să vadă partea atrăgătoarea a acestor personaje. Sunt personaje deștepte, convingătoare, manipulatoare, de altfel n-ar putea fi ticăloși dacă n-ar fi așa. Una este să joci un ticălos în filme fantezii, știi că nu sunt reali, și alta e să joci niște ticăloși care chiar au existat sau ar putea exista. Este cazul și lui Zarubin, am mai jucat roluri de politicieni, de exemplu în The Wire sau al unui fost prim ministru irlandez. Aici trebuie să înțelegi cu adevărat personajul și care sunt resorturile de acțiune ale lui, felul în care reușește să fie un ticălos de succes.

Câteodată rolurile de aleg pe tine. Dacă ai mai jucat asemenea roluri, aceste tipuri de scenarii tind să vină înspre tine. În Peaky Blinders nu aș zice că am jucat rol negativ, eram un romantic, simpatic țigan asasin, nu ticălos. Știu că lumea mă cunoaște cel mai mult din roluri negative, dar am jucat multe personaje plăcute. Personajele negative sunt cele care rămân în memorie, sunt foarte distractive de făcut. În plus, scenariile trebuie să fie bune, un caracter bun într-o poveste bună este foarte important pentru mine, cred că am abilitatea de a citi un scenariu și să spun dacă va fi ceva care va funcționa sau nu”, a mai spus Gillen.

90% adevăr istoric. Filmul care explorează ce s-a întâmplat înainte de Katyn.

„90% din film e bazat pe fapte reale, am găsit dovezi, toate detaliile, inclusiv ziua de naștere sărbătorită în tren a lui Lewandowska (personaj interpretat de actrița Julia Pietrucha – n.r.), care a vrut să fie cântăreață, dar tatăl ei era general și i-a spus că e imposibil. Există dovezi că a fost omorât-o chiar de ziua ei. Multe elemente, multe detalii sunt adevărate. Personajul principal Grabowski nu e exact unu la unu cu realitatea, dar ne-am inspirat din povestea unui pianist polonez, laureat al Chopin Piano Competition al cărui nume era Jabłoński nu Grabowski, cum e în film, dar care a supraviețuit. Sunt foarte multe detalii precise din punct de vedere istoric”, a spus producătorul Marek Nowowiejski.

„Rușii au aceleași metode acum ca în urmă cu 100 de ani”

„Ideea filmului a pornit în urmă cu 25 de ani când s-a aflat despre un ultim transport de prizonieri polonezi care nu au mai ajuns la gara de destinație și ca atare urma să fie masacrul de la Katyn, m-am oprit din documentare când Wajda lansase filmul său, deși în filmul lui nu se vorbește despre ceea ce s-a întâmplat înainte de masacrul de la Katyn, ci doar masacrul. Ca să contextualizăm, Polonia a fost atacată de Rusia în septembrie 1939, masacrul de la Katyn are loc în aprilie-mai 1940. Este vorba de mai bine de 6 luni, o perioadă de timp în care nu se știa ce se întâmplase. Mai mulți prizonieri de război au scăpat de la Katyn și au început să vorbească, și-au adus aminte despre lucrurile întâmplate în acest Gorgy Resort, o mănăstire transformată la vremea respectivă într-o stațiune pentru personalul NKGB (Poliția Secretă Sovietică – n.r.). În film nu se vorbește despre soviețici, bolșevici, despre NKGB-iști, ci despre ruși, care au aceleași metode ca în urmă cu sute de ani, aceleași metode le folosesc și acum și le vor folosi și în viitor. Un motiv important pentru care am decis să facem acest film este războiul început în urmă cu 12 ani în Ucraina, în 2014”, a mai spus producătorul filmului.

Despre Gorky Resort

1939. Europa este cuprinsă de haos. Mii de polonezi merituoşi sunt încarceraţi de sovietici pentru a fi supuşi unui program de îndoctrinare ce ar uşura planurile Rusiei pentru regiune. Un politruc este convins că dacă va frânge spiritul unui anumit prizonier, un celebru pianist admirat de conaţionalii săi, va face şi alţi deţinuţi să se întoarcă împotriva Poloniei. Dar are vreo şansă acest tânăr, soţ devotat şi tată iubitor, în faţa politrucului ce are de partea sa toate resursele unui imperiu nemilos? Filmul este o coproducție Polonia, Irlanda, Ucraina, Cipru.

Cine este Aidan Gillen

Aidan Gillen, actorul irlandez care în cariera sa a traversat atât televiziunea mainstream, cât și cinemaul independent european, este prezent la Cluj-Napoca ca membru al juriului Competiției Oficiale a Festivalului Internațional de Film Transilvania. În cadrul festivalului sunt proiectate și două dintre cele mai recente filme în care joacă, Gorky Resort și Re-creation.

Publicul îl asociază cel mai des cu Petyr Baelish, cunoscut drept Littlefinger în Game of Thrones, unul dintre personajele care au influențat decisiv jocurile de putere din serial. Cu mult înainte de succesul HBO, Gillen devenise deja cunoscut în Marea Britanie datorită rolului Stuart Alan Jones din Queer as Folk, serialul creat de Russell T Davies care a schimbat felul în care televiziunea britanică reprezenta comunitatea queer la finalul anilor ’90.

În The Wire, actorul l-a interpretat pe Tommy Carcetti, politicianul ambițios care încearcă să își construiască ascensiunea într-un Baltimore dominat de corupție și compromisuri. Mai târziu, în Peaky Blinders, a apărut în rolul lui Aberama Gold, asasinul și vânătorul de recompense care devine unul dintre aliații familiei Shelby. Filmografia sa de televiziune include și seriale precum Love/Hate, Kin sau Project Blue Book.

În paralel, Gillen a lucrat constant și în cinema, alternând între producții independente și filme de studio. A colaborat cu Christopher Nolan în The Dark Night Rises, unde l-a interpretat pe agentul CIA Bill Wilson, a jucat alături de Brendan Gleeson în Calvary (r. John Michael McDonagh), iar pentru Bohemian Rhapsody (r. Bryan Singer) a intrat în pielea lui John Reid, managerul trupei Queen.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Aidan Gillen, actorul din „Game of Thrones”, „The Wire” și „Peaky Blinders”, vine la TIFF

De la László Nemes la noile voci din filmul maghiar: programul Zilei Maghiare la TIFF.25

Filme care șochează, împing limitele și emoționează. Competițiile oficiale TIFF.25!

Ultimele Stiri
abonare newsletter