Executivul încearcă să prelungească funcționarea Unității 2 a Centralei de la Cernavodă și caută soluții de reducere voluntară a consumului de energie în rândul marilor consumatori. Totodată, premierul interimar anunță că situația din piață a carburanților s-a îmbunătățit: „Nu anticipăm probleme de aprovizionare”, spune Ilie Bolojan.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august, măsură care va reduce consumul de energie cu aproximativ 200 MW, iar alte companii ar putea lua decizii similare.
Autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, a anunțat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
Curtea de Apel București a decis suspendarea a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan, în urma unor reclamații formulate de PSD.
Ministerul Muncii anunță că va face recurs la decizia Curții de Apel București de suspendare a procedurii proiectului noii legi a salarizării. Hotărârea instanței a fost luată în ziua înregistrării dosarului, fără citarea ministerului.
Curtea de Apel București a admis, marți, cererea formulată de Federația Sanitas și a dispus suspendarea procedurii proiectului noii legi a salarizării. Astfel, proiectul nu poate continua procedura legislativă până la soluționarea definitivă a litigiului.
În urma vizitei la Terapia Cluj, unul dintre principalii producători de medicamente din țară, premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că dezvoltarea economică a României trebuie construită pe industrializare, investiții în producție și extinderea exporturilor.