La ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu ministrul Educației Daniel David a spus că „civilizația noastră s-a fondat pe doi piloni, știință și religie”.
Jumătate dintre copiii României învață în mediul rural, unde învățământul funcționează în mod „de avarie”. „Copiii pornesc cu o neșansă enormă, trebuie regândit sistemul!”, spune ministrul Educației, Daniel David.
Ministrul Educației, Daniel David, a atras atenția, marți, asupra nivelului ridicat de analfabetism funcțional din diverse domenii și a faptului că mulți dintre adulții care au absolvit liceul au competențe îngrijorător de reduse.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă primul loc în Metarankingul Naţional pe anul 2024 al instituţiilor de învăţământ superior. De asemenea, UMF și UTCN sunt pe în top 10.
Interzicerea totală a telefoanelor mobile în școli nu reprezintă o opțiune corectă de abordare. Ministrul Educației susține însă „un control riguros” în privința utilizării acestora. „Obiectivul este protejarea contextului educațional”, spune Daniel David.
Prima etapă de înscriere a copiilor la grădiniță începe pe 26 mai, potrivit unui proiect de ordin de ministru privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2025 - 2026, pus în consultare publică.