9,67 de mii de turiști erau înregistrați în România până la finalul lunii august, o scădere cu 162 de mii, față de aceeași perioadă a anului trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Numărul turiștilor care au vizitat Clujul în primele cinci luni din an a crescut cu 3,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din numărul total al turiștilor străini, 85,7% este reprezentat de turiștii europeni.
Șapte destinații europene puse în valoare de culorile toamnei: de la pădurile de foioase ale Transilvaniei, la strugurii din Val de Loir și castelele germane!
Comuna clujeană Săcuieu participă la competiția destinațiilor turistice din România, „destinația anului 2023”. Inclusă la categoria „Stațiuni turistice”, comuna Săcuieu este singura participantă, din zonă, în cadrul acestei competiții.
După doi ani de pandemie, Guvernul a decis recent să nu mai prelungească starea de alertă pe teritoriul țării noastre, astfel că o serie de restricții au fost ridicate și rămân sub formă de recomandări.
Frumusețile Clujului nu contenesc să uimească, mai ales atunci când vine vorba de arii naturale protejate, cu o deosebită diversitate a florei și faunei.