Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat că „tricolorii” au nevoie de curaj pentru a câștiga meciul cu Austria din preliminariile Cupei Mondiale de Fotbal 2026.
Dezvoltarea relaţiilor de cooperare, impulsionarea schimburilor comerciale și realizarea unei stațiuni de schi la nivel european în județul Cluj sunt doar câteva dintre temele abordate în urma vizitei ambasadorului Austriei, Ulla Krauss-Nussbaumer, la Consiliul Județean Cluj.
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează începând de vineri o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen.
„U” Cluj s-a impus (2-1) în primul meci de pregătire disputat cu SKU Amstetten, în cantonamentul din Austria. „Chiar dacă e un meci amical, important este câ am câștigat și că nu au fost accidentări”, spune antrenorul „studenților”, Neluțu Sabău.
CFR Cluj a învins formația cehă SK Dynamo Ceske Budejovice, clasată pe ultimul loc în prima ligă cehă, cu scorul de 3-0 (2-0), sâmbătă, într-un meci amical jucat în stagiul de pregătire din Austria.
CFR Cluj a dat startul pregătirilor estivale și a plecat în cantonamentul din Austria, acolo unde va disputa o serie de meciuri amicale puternice în vederea noului sezon competițional.
De la paradisul nordic Islanda la iadul din Rusia - distanța dintre cea mai sigură și cea mai periculoasă țară din lume nu a fost niciodată mai mare, într-o lume cu 59 de crize active.
CFR Cluj a anunţat, miercuri, că va disputa patru partide amicale în stagiul de pregătire pe care îl va efectua în Austria, în perioada 21 iunie – 1 iulie.