Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de liberă circulaţie.
Pentru a încuraja călătoriile sustenabile, în care vizitatorii sunt parte din soluție, nu din problemă, Organizația Mondială a Turismului publică din 2021, anual, o listă a celor mai bune sate turistice. În 2024, lista include la nivel global 55 de sate, dintre care 14 sunt din Europa.
Aderarea completă a României la Spațiul Schengen poate deveni un obiectiv greu de atins în contextul rezultatelor alegerilor legislative din Austria. „Cu siguranță, perspectiva aderării nu este mai bună acum”, spune analistul politic George Jiglău.
Cu aproape 30% din voturi, Partidul Libertății din Austria (FPÖ), cunoscut pentru retorica sa anti-imigrație și eurosceptică, a provocat un seism politic. A depășit formațiunea cancelarului și a pus sub semnul întrebării viitorul politic al țării.
Partidul Libertății din Austria (FPÖ), de extremă dreaptă, pare să fi obținut o victorie fără precedent la alegerile legislative de duminică, 29 septembrie, din Austria.
Au început alegerile legislative în Austria. Duminică au început alegerile legislative din Austria, la care au drept de vot 6,43 milioane de cetăţeni şi care s-ar putea încheia, potrivit sondajelor, pentru prima dată în istoria ţării cu o victorie a ultranaţionaliştilor