Politică

Nicușor Dan, despre desemnarea unui premier: „Este o certitudine că Guvernul NU trece”

Președintele Nicușor Dan a afirmat marți că în situațiile anterioare în care se discuta susținerea unui nou Guvern era o așteptare rezonabilă că va fi votat de Parlament, dar „acum este o certitudine că nu trece”.

Nicușor Dan, despre desemnarea unui premier: „Este o certitudine că Guvernul NU trece”| Foto: presidency.ro Nicușor Dan, despre desemnarea unui premier: „Este o certitudine că Guvernul NU trece”| Foto: presidency.ro

 

 


Negocierile dintre partide au ajuns în impas: PSD îl susține pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL, USR și UDMR merg pe varianta Siegfried Mureșan. În lipsa unui acord asupra unei formule de guvernare care să poată aduna majoritatea necesară în Parlament, interimatul lui Ilie Bolojan la șefia Guvernului s-ar putea prelungi. 

CITEȘTE ȘI: 
Parlamentul intră în vacanță. Bolojan, premier până în toamnă?

Nicușor Dan a arătat, marți, în cadrul unei declarații de presă, că nu a impus partidelor încheierea unui acord, ci doar să strângă cele 233 de voturi necesare în Parlament pentru învestirea noului Guvern.


Nicușor Dan, despre desemnarea unui premier: „Este o certitudine că Guvernul NU trece”

„În situațiile anterioare, în care era o așteptare rezonabilă că Guvernul trece, în urma discuțiilor pe care le-am avut cu partidele, acum este o certitudine că nu trece. Și nu vreau să facem un exercițiu de «hai să ne jucăm de-a prim-ministrul și de-a desemnarea Guvernului»”, a spus șeful statului în cadrul unei declarații de presă.

CITEȘTE ȘI: 
Nicușor Dan, după negocierile de la Cotroceni: „Am revenit la blocajul politic”. Partidele nu au ajuns la un acord

El a transmis că „statul român funcționează, instituțiile funcționează, avem un Guvern care are niște limitări constituționale, dar statul român funcționează”.


Președintele a subliniat că, „în orice situație excepțională, Parlamentul se poate reuni pentru a complini aceste lipsuri și, foarte important, există acord politic pe respectarea bugetului, pe deficit, pe PNRR, pe SAFE, pe OCDE”.

De altfel, președintele Nicușor Dan le-a cerut partidelor să se întâlnească „săptămânal” până când ajung la o înțelegere pentru instalarea unui nou guvern.


Șeful statului a spus că este în contact cu liderii partidelor, iar după două luni de criză politică nu are nicio condiție pentru aceștia:

„În situația în care suntem, după două luni, pentru guvern eu nu cer prea multe. Eu cer să existe 233 de oameni de care să fie siguri că vor vota. Eu nu cer niciun acord, nicio condiție, doar să fie 233 de oameni. Problema este dacă există o majoritate care să susțină un guvern și în acest moment nu există acea majoritate”, a adăugat Nicușor Dan. 


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Nicușor Dan, după negocierile de la Cotroceni: „Am revenit la blocajul politic”. Partidele nu au ajuns la un acord

Parlamentul intră în vacanță. Bolojan, premier până în toamnă?

Ultimele Stiri
abonare newsletter