Economie
Banca Transilvania anunță că va contesta în instanță amenzile primite de la Consiliul Concurenței pentru ROBOR
Banca Transilvania (BT) a anunțat că va contesta în instanță amenzile primite de la Consiliul Concurenței.
Banca Transilvania anunță că va contesta în instanță amenzile primite de la Consiliul Concurenței pentru ROBOR | Foto: Banca Transilvania
Banca Transilvania și alte nouă banci din România au fost amendate cu 3,73 miliarde lei de Consiliul Concurenței pentru că și-ar fi coordonat procedurile pentru ROBOR, potrivit unui comunicat publicat duminică, 7 iunie 2026, de autoritatea de concurență.
BT va contesta în instanță decizia Consiliului Concureței
Din această sumă totală de 3,73 miliarde de lei, amenda primită de BT a fost de 875,74 milioane de lei, respectiv 85,03 milioane lei (aferentă OTP Bank România).
BT a transmis că decizia Consiliului Concurenței nu este fundamentată și a anunțat că va ataca decizia în instanță.
„Ne reafirmăm nevinovăția, decizia (Consiliului Concurenței - n. red.) nu are nicio fundamentare. Dincolo de implicațiile financiare, suntem determinați să ne apărăm reputația”, a anunțat Banca Transilvania astăzi dimineață, luni, 8 iunie 2026.
Banca de la Cluj a anunțat că respinge vehement concluziile raportului și consideră că decizia nu are nicio fundamentare și nicio bază reală.
„Anunțăm că, odată cu confirmarea oficială a deciziei și a motivării acesteia, vom iniția demersurile legale de contestare a acesteia la Curtea de Apel București. Totodată, suntem pregătiți să ne adresăm oricăror instanțe sau autorități competente, interne și internaționale, pentru deplina protejare a drepturilor noastre. Împreună cu juriștii interni, avocații externi și auditorii, suntem convinși că există premise solide pentru obținerea unei decizii favorabile în instanță, demontând complet acuzațiile Consiliului. Avem încredere deplină în procesul de justiție din România. Considerăm că, pe fond, propunerea de sancționare a Băncii Transilvania ignoră atât cadrul legal aplicabil sectorului bancar, cât și modul în care este supravegheat și reglementat, precum și faptul că BT a acționat în conformitate cu legislația, cu regulile pieței și cu standardele impuse de autoritățile de reglementare.
(…) Constatăm cu surprindere că informații de interes major (amenzile primite de bănci - n . red.) sunt dezvăluite în presă înainte de a ne fi transmisă o comunicare oficială scrisă. Decizia Consiliului Concurenței vine într-un moment complicat pentru țară și economia națională, moment în care băncile sunt principalul pilon al stabilității economice și financiare, de la sectorul bancar existând printre puținele speranțe de relansare economică. Diminuarea capitalizării viitoare a băncilor (în total) cu suma vehiculată ar putea duce la o potențială diminuare a creditării în sistemul bancar cu până la 5 miliarde de euro. Decizia arbitrară și nefondată a Consiliului Concurenței poate cauza reducerea șanselor relansării economice imediate”, se arată în comunicatul Băncii Transilvania.
Reamintim că ieri, duminică, 7 iunie 2026, Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci (inclusiv BT) cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro), pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
