Administrație

Primele căsuțe pentru pisicile comunitare au fost amplasate în Cluj-Napoca. Emil Boc: „Un oraș mai prietenos cu animalele este și mai prietenos cu oamenii!”

Primele căsuțe destinate pisicilor comunitare au fost amplasate în Cluj-Napoca, în cadrul programului lansat de Primărie pentru protejarea animalelor fără stăpân.

Primarul Emil Boc a anunțat că municipalitatea va finanța în total 50 de căsuțe pentru pisicile comunitare, iar primele cereri au fost deja aprobate.  | Foto: monitorulcj.ro Primarul Emil Boc a anunțat că municipalitatea va finanța în total 50 de căsuțe pentru pisicile comunitare, iar primele cereri au fost deja aprobate. | Foto: monitorulcj.ro

 

 


 

Primarul Emil Boc a anunțat că municipalitatea va finanța în total 50 de căsuțe pentru pisicile comunitare, iar primele cereri au fost deja aprobate. Edilul susține că proiectul urmărește atât protejarea animalelor, cât și promovarea responsabilității și empatiei în comunitate.


 

Primele amplasamente au fost stabilite la solicitarea asociațiilor de proprietari.


Primele căsuțe au fost amplasate la cererea asociațiilor de proprietari

Primarul Emil Boc a participat sâmbătă la amplasarea primelor căsuțe pentru pisicile comunitare din municipiu și a precizat că acestea sunt oferite gratuit asociațiilor de proprietari care depun solicitări la Primărie.

„Oferim gratuit asociațiilor de proprietari aceste căsuțe pentru pisici, moderne și civilizate, care le protejează de frig, de ploaie și de soare atunci când temperaturile sunt foarte ridicate”, a declarat Emil Boc într-un live pe pe pagina sa de Facebook.


Potrivit edilului, prima asociație care a beneficiat de proiect este cea de pe strada Alexandru Vlahuță, bloc lamă D, iar alte 13 asociații au depus deja cereri pentru amplasarea unor astfel de adăposturi.

Primăria finanțează 50 de căsuțe

Municipalitatea a alocat fonduri pentru realizarea a 50 de căsuțe destinate pisicilor fără stăpân.


Asociațiile de proprietari care doresc amplasarea unui astfel de adăpost trebuie să depună o solicitare la Primărie și să desemneze o persoană responsabilă pentru hrănirea animalelor și menținerea curățeniei în zonă.

Primăria va asigura periodic curățenia generală a spațiilor unde sunt amplasate căsuțele.

„Un oraș mai prietenos cu animalele este și mai prietenos cu oamenii”

Emil Boc a subliniat că proiectul completează programul de sterilizare a pisicilor fără stăpân și are și un rol educativ.

„Un oraș care este mai prietenos cu animalele este și un oraș mai prietenos cu oamenii. Le oferim condiții decente și transmitem un mesaj important tinerilor despre compasiune, solidaritate și responsabilitate”, a afirmat primarul.

Edilul consideră că astfel de inițiative îi ajută pe copii să învețe respectul față de animale și față de cei vulnerabili, contribuind la dezvoltarea unei comunități mai unite și mai empatice.

Programul va continua în perioada următoare, pe măsură ce noi asociații de proprietari vor solicita amplasarea căsuțelor pentru pisicile comunitare.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Căsuțe pentru pisicile fără stăpân în Cluj-Napoca. Emil Boc: „Un oraș care iubește animalele este mai bun și cu oamenii”.

Imagini cu căsuțele pentru pisicile fără stăpân în Cluj-Napoca. Emil Boc: „Acele pisici vor fi și sterilizate”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter