Actualitate

Clujeni, descoperiţi „Oraşul pe bicicletă”

<p /><img src="documente/stories/09_septembrie/28_ziua/03 sorin apostu raiffeisen bank biciclete_sc_28.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Obiectivele turistice din centrul istoric al Clujului ar putea fi incluse într-un traseu pentru biciclete.

Mai mulţi clujeni au participat ieri la un tur al centrului istoric pe bicicletă, organizat în cadrul proiectului „Oraşul pe bicicletă”, derulat de Raiffeisen Bank.

De altfel, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi primarul Clujului, Sorin Apostu, conducerea Raiffeisen Bank a lansat oficial proiectul prin care clujenii sunt invitaţi să propună şi să voteze cele mai importante obiective turistice ale oraşului pe site-ul www.orasulpebicicleta.ro. În urma propunerilor, Raiffeisen Bank va alcătui trasee pentru plimbările cu bicicleta.


„Acest proiect pornesşte de la o pasiune comună cu unii dintre clienţii noştri, mersul pe bicicletă. Este un proiect cu valenţe culturale, de mediu, sportive. Astăzi (ieri – n.r.) organizăm un mini-tur al oraşului pe bicicletă în sensul popularizării iniţiativei”, a declarat directorul pentru managementul calităţii din cadrul Raiffeisen Bank, Sorin Mirea.

Alături de Cluj-Napoca, în proiectul „Oraşul pe bicicletă” mai participă oraşele Bucureşti, Iaşi, Constanţa şi Braşov.


Cei mai activi membri ai comunităţii „Oraşul pe bicicletă” vor fi premiaţi cu biciclete şi accesorii pentru turism. La turul de ieri pe biciclete al oraşului au participat şi bloggerii Cristian China-Birta, zis „Chinezul”, şi Adrian Hădean.

Clujenii, „îndrăgostiţi” de pedalat


Vă reamintim că, la ora actuală, Raiffeisen Bank pune la dispoziţia clujenilor gratuite biciclete în cadrul programelor „I love velo” şi „StudentOBike”.

„Succesul programelor derulate de Raiffeisen Bank la Cluj a fost o reală surpriză pentru noi. Vorbim despre 15.000 de utilizatori anul trecut şi 20.000 anul acesta. Acest lucru ne-a pus pe gânduri şi pe fapte şi am depus un proiect european care prevede implementare a a 50 de staţii de biciclete în Cluj-Napoca şi în comunele de lîngă”, a spus primarul Clujului, Sorin Apostu.


Se semnează contractul pentru bike-sharing

Primarul a anunţat că astăzi va merge la Bucureşti pentru a discuta despre semnarea contractului pentru acest proiect european, a cărui finanţare a fost aprobată deja.


„Mâine (astăzi – n.r.) voi merge la Bucureşti pentru a discuta mai multe probleme legate de Cluj, inclusiv despre semnarea acestui contract. Cel mai probabil, contractul va fi semnat săptămâna viitoare”, a mai anunţat Sorin Apostu.

Prin proiect se vor instala 50 de staţii self-service de biciclete, dintre care 43 în municipiul Cluj-Napoca şi şapte staţii în comunele Apahida şi Floreşti şi vor fi achiziţionate un număr de 540 de biciclete. Practic, din price punct al oraşului, clujenii se vor putea deplasa către orice destinaţie, ridicând o bicicletă de la una din cele 50 de staţii şi lăsând-o la sosire, în cea mai apropiată staţie din zona în care au treabă. Totul se va face pe baza unui card emis la cerere care va permite ridicarea din staţie a unei biciclete şi depozitarea în punctul de sosire. Proiectul are o valoare totală de peste 17,6 milioane de lei, din care 13,4 milioane reprezintă suma nerambursabilă solicitată Uniunii Europene. Până în vara anului viitor, proiectul ar putea fi implementat în proporţie de 60-70%.

Ultimele Stiri
abonare newsletter