Actualitate

Reguli mai stricte de etichetare a alimentelor

<p /><img src="documente/stories/07_iulie/08_ziua/04 linie servire mancare inaugurare restaurant primarie memo 10 rp 13.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Inclusiv în restaurante va trebui specificat dacă mâncarea vândută conţine sau nu alergeni.

Mâncarea vândută în restaurante va avea informaţii despre alergeni, toate tipurile de carne proaspătă vor fi inscripţionate cu ţara de origine iar ingredientele alimentelor vor putea fi citite mai uşor pe ambalaje.

Parlamentul European a adoptat un regulament prin care consumatorii vor avea informaţii mai clare şi mai lizibile despre alimente. Astfel, potrivit noilor reguli, valoarea nutriţională şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare trebuie să apară într-un mod vizibil pe ambalaj, în formă de tabel, împreună şi în acelaşi câmp vizual. Toate aceste informaţii trebuie să fie raportate la 100g sau 100ml. În plus, aceste informaţii ar putea fi raportate şi per porţie.


Alergenii, notaţi şi pe mâncarea din restaurant

Potrivit reprezentanţilor Parlamentului European, în prezent, toate ingredientele, incluzând şi substanţele alergene, trebuie să fie specificate pe etichetele alimentelor pre-ambalate. “Pe viitor, va fi mai uşor pentru consumatori să observe dacă un produs conţine substanţe alergene, odată ce acestea vor fi obligatoriu subliniate în lista de ingrediente. Prin urmare, consumatorii vor găsi informaţiile despre alergeni la prima vedere”, au precizat reprezentanţii Parlamentului European.
Noile reguli stipulează că informaţiile despre alergeni vor trebui făcute disponibile şi în cazul alimentelor neambalate, aşa cum este cazul mâncării vândute în restaurante sau cantine. Statele pot lua măsuri în ceea ce priveşte modalitatea în care vor face disponibile aceste informaţii către consumatori.


Ţara de origine, pe toate tipurile de carne

Provenienţa anumitor alimente, cum este carnea de vacă, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete şi legumele trebuie deja indicată pe etichete în concordanţă cu legislaţia specifică. “La solicitarea Parlamentului, această obligaţie va fi acum extinsă la carnea proaspătă provenită de la porci, oi, capre şi păsări. La doi ani de la intrarea în vigoare a noului regulament, Comisia va trebui să introducă regulile de implementare în acest scop”, mai spun reprezentanţii Parlamentului European.


S-ar putea extinde etichetarea ţării de origine

Pe viitor, s-ar putea decide extinderea etichetării ţării de origine la alte categorii de alimente cum este cazul cărnii folosită ca ingredient, al laptelui sau al alimentelor neprocesate, dar înainte ca acest lucru să se întâmple, Comisia va trebui să deruleze evaluări de impact pentru a testa fezabilitatea şi costurile potenţiale ale unor astfel de cerinţe de etichetare.


Gustul şi preţul „bat” dorinţa de a mânca sănătos


Un studiu realizat anul acesta în Statele Unite ale Americii a arătat că, în general, consumatorii sunt mai interesaţi de preţul şi gustul alimnetelor cumpărate, decât de dorinţa de a mânca sănătos. Astfel, chiar dacă au mai multe informaţii privind ceea ce mănâncă, acest lucru are un efect minim asupra consumatorilor. În acest context, dr. Brian Eibel, care a realizat studiul pentru New York University, a declarat că etichetarea nu este suficientă pentru a influenţa obiceiurile proaste în ceea ce priveşte mâncarea. Cercetătorul şi echipa sa au realizat studiul când autorităţile din New York au introdus o campanie de etichetare a caloriilor la toate restaurantele fast food.

abonare newsletter