Procurorii DIICOT au destructurat o rețea de traficanți de droguri care au introdus în România, din Spania, cantități uriașe de canabis și cocaină, mascate într-un transport aparent banal de gresie și aparate de cafea.
Primarul muncipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a clarificat situația finanțării metroului Cluj și a precizat că în contractul proiectului sunt prevăzute și alte surse de finanțare pe lângă cea din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„Ați pregătit ploaia asta special pentru mine? Pe ploaie sau soare, haideți să ne distrăm!” Prima prezență a superstarului Justin Timberlake în România a adus traficul în festival la 72.000 de persoane pentru a doua zi de Electric Castle 2025.
„Pașaport de fotbalist” cuprinde o serie de interviuri acordate de foști jucători ai echipelor de fotbal din Cluj dar care acum evoluează sau au făcut-o în trecut în țările în care ajung mai rar jucătorii de fotbal români.
Începând de vineri, traficul greu de tranzit este oficial interzis în municipiul Cluj-Napoca, o măsură fermă care vizează reducerea aglomerației și a poluării în oraș. Viceprimarul Dan Tarcea a testat personal noul traseu ocolitor, împreună cu un șofer profesionist de camion, pentru a evalua beneficiile reale ale acestei decizii.
Incident tragic la Clinica de Pediatrie II din Cluj-Napoca, unde o mămică a căzut de la etaj. Echipajul de prim-ajutor a fost nevoit să constate decesul. Femeia de 39 de ani a lăsat în urmă un bebeluș de 2 luni.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează includerea sectorului de drum situat între centrul localității Bobâlna, respectiv joncțiunea cu drumul județean DJ 108B, și Monumentul Răscoalei de la Bobâlna, în rețeaua de drumuri județene pe care Consiliul Județean o administrează.