Radu Marinescu a anunțat, miercuri, că Ministerul Justiției susține reforma pensiilor magistraților. „Sunt niște propuneri care urmează să fie analizate pentru a stabili sub ce formă finală legislativă va fi născută o lege”, spune ministrul Justiției.
Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat, marți, în urma măsurilor de reformă a pensiilor speciale propuse de premierul Ilie Bolojan. „Maniera de comunicare publică reprezintă un veritabil dictat”, spune CSM.
Reforma pensiilor speciale reprezintă un pas important pentru România și vizează eficientizarea sistemului public de pensii dar și revenirea la echitate socială. „Nu putem pretinde echitate socială cât timp avem un sistem în care pensia este mai mare decât salariul”, spune deputatul clujean Ovidiu Cîmpean.
Numărul pensiilor speciale a crescut, în iunie, și a depășit 11.600 de beneficiari. Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu sunt din rândul procurorilor și judecătorilor.
Durata medie estimată a vieţii profesionale în Uniunea Europeană a ajuns la 37,2 ani în 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. România este la coada clasamentului.
Judecătorii CCR pot rămâne fără „ajutorul de pensionare” de circa 35.000 de euro la încheierea mandatului, potrivit unui proiect de lege depus în Parlament.
Teama sistemului judiciar că pierde resursă umană din cauza modificărilor condițiilor de pensionare este parțial justificată: mai mulți magistrați incomozi sunt trimiși să judece la alte secții decât cele în care s-au specializat ani de zile.
„Primele” de pensionare de la CCR au fost posibile printr-o legislație deficitară. „Nu e vorba doar de Curtea Constituțională, e vorba și de calitatea legii”, spune președintele Nicușor Dan.