Florin Manole: Guvernul a adoptat pachetul de solidaritate. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi sume de bani.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări marți că pensiile pe luna aprilie vor ajunge la pensionari înainte de Paște. În schimb este posibil ca ajutoarele „one-off” să ajungă mai târziu la beneficiari, în urma contestării proiectului de buget pe 2026 la Curtea Constituțională de către AUR.
Liderii coaliției de guvernare se reunesc joi dimineața pentru a încerca deblocarea dezbaterilor pe marginea bugetului de stat pe anul 2026.
Discuții tensionante și vot suspendat în cazul amendamentelor susținute de PSD cu ajutorul UDMR pentru alocări sociale suplimentare. Deși inițial a fost adoptat, amendamentul a fost respins ulterior.
PSD duce România pe un drum periculos, avertizează deputatul liberal Ovidiu Câmpean. „Se apropie de discursul AUR și se îndepărtează de partenerii europeni și americani”, spune parlamentarul clujean.
Decizia premierului Ilie Bolojan de a cere un vot de încredere în Biroul Politic Naţional al PNL reprezintă un demers „absolut normal”, spune Mircea Abrudean. În același timp, președintele Senatului recomandă PSD să iasă din logica campaniei electorale.