Sute de elevi din municipiul Gherla au început anul școlar în condiții moderne de studiu. „Copiii noștri au nevoie de tot ce e mai bun pentru a duce mai departe moștenirea culturală a acestei țări”, spune președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean.
Uniunea Europeană sprijină fermierii români prin investiții de 15 miliarde de euro. În Parlament, liberalul Ovidiu Cîmpean le-a cerut celor de la AUR să renunțe la abordările populiste: „Voi preferați ca fermierii să fie cu buzunarele pline de fals patriotism și cu hambarele goale”, a transmis deputatul clujean.
Majoritatea europenilor vor ca UE să îi protejeze mai bine în fața crizelor globale și a riscurilor de securitate. Procentul românilor care își doresc acest lucru este semnificativ mai mic decât media europeană.
Parteneriat pentru realizarea trenului metropolitan Cluj. Primăria va încheia un acord de asociere cu CFR SA pentru obținerea finanțării europene necesare implementării transportului feroviar metropolitan rapid.
Mesaj puternic de solidaritate transmis de primarul Emil Boc în urma vizitei la „Micul Cluj”, în Ungheni, oraș înfrățit cu municipiul Cluj-Napoca: „Drumul nostru comun este Uniunea Europeană”.
Proiectele de transport și de dezvoltare locală, care vor fi finalizate până la sfârșitul lui august 2026, vor fi finanțate din fonduri PNRR. Pentru alte tipuri de proiecte „vitale” contractate, Guvernul Bolojan promite alte surse de finanțare europene sau naționale.
Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase va beneficia de o investiție masivă din fonduri europene. „Scopul acestor proiecte constă în creșterea calității actului medical și diversificarea serviciilor oferite pacienților”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Consiliul Județean sprijină Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca în vederea atragerii unui grant european pentru modernizarea Unității de Primire a Urgențelor de pe strada Clinicilor.