Diminuarea puterii de cumpărare va continua să pună presiune pe consum, în condițiile unei inflații în creștere. Românii vor fi nevoiți să facă față scumpirilor chiar dacă salariile vor crește mai încet.
România mizează în acest an pe un buget de 500 de miliarde de euro, potrivit proiectului de buget publicat marți de Ministerul Finanțelor. Câte fonduri ajung la Cluj și cum sunt împărțiți banii pentru proiectele majore de infrastructură ale județului?
Ministerul Finanțelor a publicat, marți, proiectul de buget pentru 2026: PIB-ul este estimate să depășească 2.000 de miliarde de lei, cheltuielile bugetare vor depăși 42%, iar pensiile rămân înghețate.
Discuții aplicate în cadrul întâlnirii primarilor din rețeaua EuroCities. „Dialogul este esențial pentru a consolida unitatea europeană în jurul noilor priorități strategice”, spune primarul Clujului Emil Boc.
Banca Centrală semnalează o „înrăutățire a perspectivei inflației” în urmăoarea perioadă, astfel că prețurile vor continua să crească, iar la început de vara rata inflației se va apropia de 10%.
Lucrările la pasajul rutier de la Jucu, investiție de peste 88 de milioane de lei, avansează în teren. „Va oferi o conexiune eficientă între DN1C și Tetarom III, eliminând blocajele din trafic”, spune Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.