„Sf. Pantelimon”: Ciolacu, protecție pentru Rafila. Premierul Ciolacu se face că nu vede că ministrul Rafila a acoperit situația morților suspecte de la spitalul „Sf. Pantelimon” printr-un control mincinos.
Referatul de arestare al doctorițelor Miron Maria Alexandra și Păiuș Mirela arată cum lichida doctorița poreclită de colegi „doamna cu coasa” pacienții ca să elibereze paturile.
Tribunalul Bucureşti a admis, joi, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient.
Cei trei proxeneţi acuzaţi că au ucis-o pe femeia de 31 de ani găsită într-un geamantan, într-o remorcă în parcarea unui bloc din Oradea, au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv.