Sport
Fotbal internațional. Dennis Man a semnat! Adio, Parma Romena.
Mijlocașul de bandă al celor de la Parma, Dennis Man (26 de ani), va juca pentru PSV în sezonul viitor, campioana Olandei.

Fără români la Parma în noul sezon! Dacă în sezonul trecut i-am avut pe Valentin Mihăilă și Dennis Man, respectiv Cristi Chivu pe banca tehnică, noua ediție din Serie A nu-i mai regăsește pe niciunul dintre ei în cadrul echipei.
După ce Chivu (44 de ani) s-a înțeles cu Inter Milano iar Mihăila a plecat în Turcia, la Rizespor, a venit rândul lui Man să părăsească gruparea gialloblu.
Cel mai scump român în 2021!
Extrema dreaptă va juca in Eredivisie, prima ligă a Olandei, după ce s-a înțeles cu PSV, campioana ultimelor două ediții. În schimbul său, batavii vor plăti nu mai puțin de 9 milioane de euro.
Man este în acest moment al treilea cel mai scump jucător român din prezent, cotat la 10 milioane de euro de Transfermarkt, după Radu Drăgușin (25) și Andrei Rațiu (12).
Crescut la Arad, Man a fost transferat de FCSB în 2016, de unde a fost vândut în 2021 celor de la Parma pentru 12,6 milioane de euro, cel mai scump jucător român care a fost vândut în momentul respectiv.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News