Politică

Alexandru Cordoș, candidat la Senat din partea PSD Cluj: Cred cu tărie că, din perspectivă doctrinară, social-democrația este cea mai apropiată de valorile și identitatea poporului român! (P)

Alexandru Cordoș, candidat la Senat din partea PSD Cluj: Cred cu tărie că, din perspectivă doctrinară, social-democrația este cea mai apropiată de valorile și identitatea poporului român!

 

 


Domnule Cordoș, mi-am propus să abordăm un subiect mai aparte: cel al identității naționale. Se apropie iarăși decembrie – probabil luna cu cea mai mare încărcătură emoțională de peste an, prin prisma Sărbătorilor și a zilei naționale a României; este și luna în care ne decidem viitorul pentru următorii patru ani: avem alegerile parlamentare și turul doi al alegerilor prezidențiale. 

 


Credeți că mai avem identitate națională? Și credeți că factorul politic mai degrabă diluează sau potențează această identitate națională?

Da, cred cu tărie că avem o identitate națională puternică, acel „ceva” care ne diferențiază între popoarele lumii. Lucian Blaga spunea că acest „ceva” este legat de profunzimea cu care trăim și înțelegem cuvântul „dor”. Este un sentiment unic, specific nouă, care prinde rădăcini adânci în sufletul românesc și care nu se regăsește în alte culturi.


Identitatea noastră națională poate fi văzută și prin moștenirea culturală. Mircea Eliade sublinia că, dacă românii ar dispărea, dar ar rămâne o carte de Mihai Eminescu, lumea ar înțelege cine am fost. Românii au o capacitate unică de a transforma realitatea în artă – fie prin poezie, proză, sculptură sau pictură. Această expresie a sufletului nostru colectiv este o comoară care trebuie protejată și transmisă mai departe.

Dacă privim din perspectiva studiilor culturale, cercetări precum cele ale lui Hofstede sau Trompenaars ne arată că suntem un popor colectivist, preocupat de binele comun și empatic, cu o relație complexă față de autoritate. Ne dorim consens, ne interesează să ne fie bine și nouă, dar și celor din jur. În același timp, respectăm puterea, deși uneori o percepem ca fiind departe de noi.


Aici, politica joacă un rol crucial. Cred că noi, cei care avem responsabilitatea de a formula politici publice, trebuie să tratăm actul guvernării cu seriozitate și să luăm decizii care întăresc aceste trăsături pozitive ale identității noastre.

Cred cu tărie că social-democrația este cea mai potrivită pentru noi, românii. Este o viziune care pune pe primul loc grija față de oameni, susținerea celor care au nevoie de ajutor și șansa fiecăruia de a trăi mai bine. Prin sprijinirea producătorilor locali, crearea de locuri de muncă și investiții care să ajungă în toate comunitățile, social-democrația înseamnă șansa ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.


Politica trebuie să fie aproape de oameni. Politicienii nu sunt niște figuri providențiale, ci partenerii oamenilor în drumul lor spre o viață mai bună. Acesta este crezul meu și felul în care înțeleg rolul nostru în dezvoltarea României.

Ați explicat foarte interesant legătura dintre politică și identitate; dar vă întreb – nu cumva există riscul să rămânem încremeniți în istorie dacă ne axăm pe conservarea identității naționale și nu ne integrăm în trendurile globale? Nu cumva această idee este deja desuetă?

Nu cred că așa se pune problema. În momentul în care ne pierdem identitatea, încetăm să mai fim un popor, devenim doar o populație. Identitatea națională nu este un obstacol în calea progresului, ci dimpotrivă, o resursă care îl potențează. Marile organizații internaționale recunosc acest lucru – unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene este „unitatea în diversitate”.

O identitate națională puternică ne oferă capacitatea de a inova, de a ne adapta și de a contribui cu ceva unic în lumea globalizată. Românii sunt recunoscuți pentru inventivitatea lor – acel „m-am descurcat” specific nouă, o expresie care surprinde ingeniozitatea și adaptabilitatea românului în orice situație.

Păstrarea identității naționale nu înseamnă izolare, ci fidelitate față de valorile care ne definesc ca națiune. Este ceea ce ne ajută să ne păstrăm o poziție fermă în negocierea cu alte state sau piețe internaționale. De aceea, reindustrializarea României este o prioritate. Trebuie să revenim pe harta economică internațională nu ca o simplă piață de desfacere, ci ca o economie competitivă, care produce și exportă valoare.

A păstra identitatea națională înseamnă, de fapt, să fim ancorați în valorile noastre și, totodată, deschiși spre colaborare și inovare. Este cheia prin care ne asigurăm un loc demn în lumea modernă, fără a pierde ceea ce ne face unici.

Și care ar fi aceste valori, domnule Cordoș?

Familia, creștinismul și menținerea vii a tradițiilor comunității căreia îi aparținem. 

Cred că păstrarea valorilor începe cu întărirea comunităților locale. Voi iniția și susține politici publice care să reducă migrația – fie de la sat la oraș, fie din România în străinătate. Pentru ca oamenii să rămână aproape de locurile natale, trebuie să le oferim motive reale: servicii publice de calitate în educație, sănătate și administrație, locuri de muncă bine plătite și o infrastructură modernă care să le asigure un trai demn.

Atunci când comunitățile locale sunt sprijinite, oamenii nu mai sunt forțați să plece. Familiile pot rămâne unite, copiii nu mai cresc departe de părinți, iar părinții nu mai tânjesc de dorul celor dragi. Această distanță fizică, care adesea rupe legături, este și dușmanul transmiterii tradițiilor și obiceiurilor care ne definesc ca popor.

Este datoria noastră să creăm un cadru în care familiile să rămână unite, iar spiritul comunităților să fie transmis din generație în generație.

Aceste lucruri nu sunt doar obiective politice, ci priorități umane, care țin de respectul față de oamenii pe care îi reprezentăm. Ca senator, acesta este angajamentul meu.

Publicat la comanda PSD Cluj. CMF:11240017

CITEȘTE ȘI:

Echipa PSD Cluj, în dialog permanent cu reprezentanții sindicatelor clujene (P)

PSD Cluj, măsuri pentru creșterea veniturilor românilor. „România va deveni cea mai puternică economie din Europa de Sud-Est în următorii ani”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter