Gruparea înarmată a lui Horațiu Potra, formată din mercenari cu o vastă experiență în operațiuni de destabilizare și tactici de gherilă, era pregătită să creeze haos în România după anularea alegerilor prezidențiale din luna decembrie.
Înalta Curte a respins contestațiile depuse de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, în dosarul în care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.
Într-un mod suspect, dar bine coordonat, peste 20.000 de conturi TikTok, create în 2022 și 2023, au devenit active cu doar o zi înainte de alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Toate aceste conturi l-au susținut pe Călin Georgescu.
Un tânăr de 24 de ani, din Caraș-Severin, este cercetat de polițiști pentru profanare de cadavre sau morminte, după ce a furat un sicriu dintr-o criptă, crezând că în el s-ar afla obiecte de valoare.
Mii de oameni au participat sâmbătă, în Piața Constituției, la campania de strângere de semnături de susținere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.
Laura Bîlcea, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost eliberată din arest, a decis, vineri, Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit Agerpres.ro