Apahida
Drumurile din Pata, în curs de asfaltare. Cristina Belce a verificat stadiul lucrărilor!
Lucrările de asfaltare din satul Pata, comuna Apahida, avansează, iar primele straturi de asfalt au fost deja așternute. Cristina Belce a mers pe teren pentru a verifica stadiul intervențiilor.
Primele straturi de asfalt au fost așternute în satul Pata, unde continuă lucrările de modernizare a drumurilor. Cristina Belce a verificat pe teren stadiul intervențiilor din localitatea aparținătoare comunei Apahida.
Într-o postare pe Facebook, însoțită de imagini video, Cristina Belce a prezentat evoluția lucrărilor și a transmis că modernizarea infrastructurii rutiere reprezintă una dintre prioritățile administrației locale.
Primele rezultate ale lucrărilor de asfaltare
În înregistrarea publicată, Cristina Belce a anunțat că intervențiile din Pata au ajuns la etapa așternerii asfaltului.
„Sunt în vizită la lucrările din Pata, unde, iată, încep să se vadă rezultate concrete. Primele straturi de asfalt au fost așternute”, a declarat aceasta.
Drumuri mai bune pentru locuitorii comunei
Potrivit mesajului publicat, lucrările urmăresc îmbunătățirea condițiilor de deplasare și creșterea siguranței circulației în comună.
„Modernizarea infrastructurii rutiere este una dintre prioritățile administrației noastre. Ne dorim drumuri mai bune, condiții de circulație mai sigure și un confort sporit pentru locuitorii comunei”, a transmis Cristina Belce.
CITEȘTE ȘI:
