Economie
Locuințe pentru tinerii sub 35 de ani, cu avans de doar 5% pentru credite de până la 140.000 de euro
Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro.
Locuințe pentru tinerii sub 35 de ani, cu avans de doar 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro | Foto: DepositPhotos.com
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul „Noua casă”.
CITEȘTE ȘI:
Locuințele din Cluj-Napoca s-au scumpit cu peste 13% de la un an la altul. Prețul pe metru pătrat a depășit 3.000 de euro.
Astfel, pentru o valoare a finanțării cuprinse între 70.000 euro și 140.000 euro, tinerii ar putea achita un avans de doar 5%, față de 15% cât este prevăzut în prezent.
Locuințe pentru tinerii sub 35 de ani, cu avans de doar 5%, pentru credite de până la 140.000 de euro
Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi „pentru” și o abținere și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind implementarea programului „Noua casă”, potrivit Agerpres.ro
În prezent, programul prevede un avans minim de 5% pentru finanțările de până la 70.000 de euro, echivalent în lei, și de 15% pentru cele cuprinse între 70.000 și 140.000 de euro, echivalent în lei.
Actul normativ prevede că beneficiarii care nu au împlinit vârsta de 35 de ani la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare pot opta, prin derogare, pentru un avans de minimum 5% din prețul de achiziție și în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro.
Senatul este primul for sesizat, iar Camera Deputaților este decizională.
Plafon de garantare de 500 de milioane de lei
În mai 2026, Executivul adopta o hotărâre privind continuarea programului „Noua Casă” şi în acest an, cu un plafon de garantare în valoare de 500 de milioane de lei.
CITEȘTE ȘI:
Plafon de 500 de milioane de lei pentru programul Noua Casă. Clujenii au luat cele mai mari credite ipotecare pentru realizarea achizițiilor imobiliare.
Măsura este menită să asigure accesul în continuare la finanţare pentru achiziţia de locuinţe, în special pentru persoanele care întâmpină dificultăţi în îndeplinirea condiţiilor standard de creditare. Decizia vine în contextul evoluţiilor din piaţa imobiliară, marcate de creşterea costurilor în sectorul construcţiilor.
De la lansarea programului în 2009 și pânã la finele lunii februarie 2026, au fost acordate 334.304 garantii și promisiuni de garantare, în valoare totalã de 31,72 miliarde lei. Programul „Noua casă”, continuatorul programului „Prima casă” este un program de interes public, proiect esențial în domeniul locuirii, destinat accesului la creditare ipotecară pentru persoanele fizice care în condițiile pieței întâmpină dificultăți în îndeplinirea cerințelor standard impuse de instituțiile de credit.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
