Economie
Locuințele din Cluj-Napoca s-au scumpit cu peste 13% de la un an la altul. Prețul pe metru pătrat a depășit 3.000 de euro.
Locuințele din Cluj-Napoca s-au scumpit cu peste 13% în 2025, comparativ cu 2024, iar prețul pe metru pătrat a depășit 3.000 de euro.
Apartamentele din Cluj-Napoca s-au scumpit cu peste 13% în 2025 comparativ cu 2024 | Foto: monitorulcj.ro
Prețurile locuințelor din România au crescut cu 14,4% în 2025, comparativ cu 2024, cea mai mare majorare dintre țările europene analizate. Prețul mediu la nivel național a ajuns la 1.917 euro pe metru pătrat, iar în Cluj-Napoca, locuințele s-au scumpit cu peste 13%, potrivit unui studiu citat de Agerpres.ro.
Cluj-Napoca rămâne orașul cu cele mai scumpe locuințe din România
În România, cele mai scumpe locuințe sunt în Cluj-Napoca, unde prețul mediu a ajuns la 3.137 de euro/mp, în creștere cu 13,2% față de anul 2024, urmat de Brașov, cu 2.156 de euro/mp (+13,6%), și București, cu 2.026 de euro/mp (+15,3%).
În ceea ce privește chiriile, Bucureștiul ocupă primul loc la nivel național, cu o medie lunară de 11,2 euro/mp, urmat de Cluj-Napoca (10,3 euro/mp) și Brașov (9,3 euro/mp).
Conform analizei, România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia și Albania.
Studiul a fost realizat pe baza datelor din principalele orașe din 25 de țări, dintre care 20 din Uniunea Europeană.
Potrivit sursei citate, prețurile locuințelor au crescut în majoritatea țărilor europene analizate.
„Per ansamblu, 19 din cele 22 de țări pentru care există date la nivel național au înregistrat creșteri ale prețurilor medii pentru locuințe, cele mai importante fiind în România (+14,4%), Croația (+14,3%), Slovacia (+12,5%) și Ungaria (+10,9%), iar scăderi notabile au fost consemnate în Turcia (-9%) și Serbia (-2,5%). Dintre țările membre UE analizate în studiu, prețuri ridicate se înregistrează și în Cehia (5.412 euro/mp), Germania (5.200 de euro/mp), Austria (5.199 de euro/mp) și Olanda (5.186 de euro/mp) în timp ce sub 2.000 de euro/mp întâlnim în Turcia (864 euro/mp), Serbia (1.706 euro/mp), Albania (1.720 de euro/mp), România (1.917 euro/mp) și Grecia (1.931 de euro/mp), cu mențiunea că pentru Danemarca, Bulgaria și Irlanda nu există date privind media națională”, se menționează în studiu.
În România, creșterea prețurilor a fost influențată în principal de oferta limitată de locuințe.
La nivelul orașelor europene, Munchen a depășit Luxemburg în clasamentul celor mai mari prețuri, cu o medie de 11.200 de euro/mp, față de 10.567 de euro/mp în Luxemburg. Pe locurile următoare se situează Amsterdam, cu 8.650 de euro/mp, și Barcelona, cu 8.037 de euro/mp.
TVA-ul mărit a dus la o scădere a trazacțiilor pe piața imobiliară
Sunt estimate creșteri de prețuri pe piața imobiliară.
Potrivit studiului, în 2025, activitatea pe piața imobiliară a fost mai intensă în prima parte a anului, înainte de intrarea în vigoare a cotei modificate de TVA pentru locuințele noi, și cu scădere accentuată în ultimele trei luni ale anului, când vânzările de locuințe s-au redus cu 10% față de perioada similară din 2024.
Însă, în pofida reducerii volumului de tranzacții, prețul mediu pe metru pătrat a continuat să crească pe întreaga perioadă analizată. Iar acest trend ar putea continua, chiar dacă într-un ritm mai temperat, în condițiile în care oferta rămâne limitată în marile orașe, potrivit analizei.
CITEȘTE ȘI:
