Actualitate
România și Franța se asociază pentru realizarea hidrocentralei de un miliard de euro de la Tarnița
Hidroelectrica s-a asociat cu o companie franceză pentru realizarea hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești. Unul dintre aspectele esențiale pentru realizarea proiectului din județul Cluj vizează identificarea surselor de finanțare.
În ianuarie 2026, acționarii Hidroelectrica au adoptat înființarea unui join-venture cu gigantul energetic francez EdF pentru dezvoltarea hidrocentralei cu pompaj Tarnița-Lăpuștești.
CITEȘTE ȘI:
România încheie un acord vital pentru relansarea proiectului Tarnița-Lăpuşteşti. Hidrocentrala din Cluj, pe lista proiectelor de interes public major.
La începutul acestei săptămâni, Hidroelectrica anunța că lucrează împreună cu gigantul energetic francez Electricite de France (EDF) la un studiu de prefezabilitate pentru hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarnița-Lăpuștești.
Hidrocentrala din județul Cluj reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale României, iar demersul urmărește să stabilească puterea optimă a viitoarei centrale, costul investiției și condițiile în care proiectul poate fi concretizat.
România și Franța se asociază pentru realizarea hidrocentralei de un miliard de euro de la Tarnița
Mega-proiectul de la Tarnița a fost gândit să aibă o putere de 1.000 MW, iar costurile investiționale erau estimate la peste 1 miliard de euro încă de acum peste 15 ani.
Acționarii Hidroelectrica au aprobat asocierea companiei românești de stat cu gigantul energetic francez Électricité de France (EDF), pentru implementarea proiectului centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) Tarnița, ce datează de pe vremea dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu.
CITEȘTE ȘI:
Negocieri pentru proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti: Asocierea EdF-Itochu, interesată de construcţia şi operarea hidrocentralei din județul Cluj
„În ceea ce priveşte proiectul strategic Tarniţa-Lăpuşteşti vă pot spune că s-a stabilit un parteneriat cu EDF, Electricite de France, a fost înfiinţat un SPV (societate de proiect - n.red.), iar în momentul de faţă, împreună cu partenerii francezi, se elaborează un studiu de prefezabilitate pentru a stabili, pe de o parte, care este capacitatea optimă la care ar trebui construită o astfel de centrală. De asemenea, pe baza acestui studiu de prefezabilitate, se va vedea exact ce înseamnă componenta investiţională şi care sunt condiţiile în care se poate face această investiţie”, a declarat luni Dan Plaveti, preşedintele Directoratului Hidroelectrica, la o conferinţă privind provocările iernii 2026 - 2027 pentru sistemul energetic naţional, notează Agerpres.
Ministerul Energiei analizează posibilitatea acordării unui ajutor de stat
Unul dintre aspectele esențiale pentru realizarea proiectului vizează identificarea unei surse de finanțare care să permită recuperarea investiției.
Astfel, modelele financiare pentru realizarea investiţiei au fost discutate la nivel de principiu cu Ministerul Energiei, care analizează şi posibilitatea instituirii unei scheme de ajutor de stat pentru proiectele de stocare a energiei.
„Din date preliminare, oricum există modele financiare discutate principial cu Ministerul Energiei, care analizează partea de scheme de ajutor de stat pentru a putea realiza proiecte pe stocare. Hidroelectrica nu este implicată doar în acest proiect, este şi un al doilea proiect de centrală de stocare cu pompaj”, a afirmat reprezentantul Hidroelectrica.
Identificarea formelor de sprijin financiar pentru realizarea investiției reprezintă un aspect important al proiectului din județul Cluj, în contextul costurilor ridicate pentru concretizarea unui proiect strategic pentru sistemul energetic național.
Proiectul Tarniţa-Lăpuşteşti, situat la 30 de kilometri de Cluj-Napoca, pe Someş, a fost gândit iniţial în 1979, şi presupunea realizarea hidrocentralei cu o capacitate de 1.000 MW cu pompe. Construcția centralei a fost estimată inițial la 1 miliard de euro, însă costurile pot depăși această sumă.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
