Actualitate

Lucrări de consolidare pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: intervenții timp de 3 luni, suportate de constructor

Au început lucrările de consolidare pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona marcată de alunecări de teren. Intervențiile în teren vor dura trei luni, lucrările de reparație fiind suportate integral de constructor.

Lucrări de consolidare pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: intervenții timp de 3 luni, suportate integral de constructor| Foto: monitorulcj.ro Lucrări de consolidare pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: intervenții timp de 3 luni, suportate integral de constructor| Foto: monitorulcj.ro

 

 


Lucrările pentru remedierea problemelor apărute pe Autostrada A10 Sebeș – Turda, în zona km 66+300 – 66+500, au intrat într-o nouă etapă tehnică.

CITEȘTE ȘI: 
CNAIR explică de ce a fost deviat traficul de pe A10 Sebeș - Turda pe DN1. „Este varianta mai bună”. Care sunt argumentele?

Reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au anunțat începerea forajele pentru stabilizarea terenului, precum și a betonărilor necesare în teren. Reparațiile sunt estimate să dureze trei luni, timp în care șoferii vor fi nevoiți să circule în continuare pe DN1.


Lucrări de consolidare pe Autostrada A10 Sebeș-Turda: intervenții timp de 3 luni, suportate integral de constructor

Astfel, sensul de mers dintre Unirea și Turda va fi în continuare inaccesibil pentru șoferi.

„Au început deja forajele, iar de mâine încep betonările piloților forați care vor stabiliza terenul din zona km 66+300 – km 66+500”, a anunțat directorul CNAIR, Cristian Pistol, prin intermediul unui mesaj publicat pe pagina de Facebook. 


CITEȘTE ȘI: 
Până când durează devierea traficului de pe A10 pe drumul național? Răspunsul DRDP Cluj.

Intervențiile se desfășoară în perioada de garanție a lucrărilor, astfel că toate costurile sunt suportate integral de către antreprenor, fără a afecta bugetul de stat.

„Lucrările sunt executate și suportate integral de constructor, în perioada de garanție, fără costuri de la bugetul de stat.
Durata estimată este de 3 luni și depinde de condițiile meteorologice. Pe toată această perioadă, circulația pe Calea 1 rămâne închisă între nodurile Unirea și Turda, cu devierea traficului pe DN1, iar pe Calea 2 se circulă normal”, anunță Cristian Pistol.


Principalele lucrări vizează consolidarea terenului de fundare şi a rambleului, printr-un sistem de piloţi din beton armat şi micropiloţi injectaţi. 

Refacerea terasamentelor afectate şi reconstruirea corpului autostrăzii cu material granular armat cu geogrilă, precum și refacerea structurii rutiere în zonele afectate. De asemenea, lucrările vizează refacerea şi completarea sistemelor de drenaj şi evacuare a apelor, înlocuirea parapetului rutier afectat şi refacerea semnalizării, potrivit reprezentanților CNAIR. 


Problemele din zona kilometrului 66 de pe A10 au apărut în vară, când o alunecare de teren a afectat corpul autostrăzii. În acest sens, pentru siguranța rutieră, sensul de mers Unirea–Turda a fost închis, iar traficul a fost deviat pe DN1. Astfel, conducătorii auto trebuie să facă față restricțiilor de circulație din zonă cel puțin până în februarie 2027. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Continuă criticile după închiderea temporară a Autostrăzii A10 Sebeș - Turda în zona surpării. API: „Așa arată incompetența”.

Cetățenii se plâng de restricțiile de circulație în zona surpării de pe A10 Sebeș - Turda și critică varianta de deviere: Reacția DRDP Cluj

O nouă surpare de teren pe Autostrada Sebeș-Turda: se circulă pe o singură bandă. DRDP Cluj anunță intervenții de urgență.

Ultimele Stiri
abonare newsletter