Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, își exprimă susținerea pentru un viitor european și liber al României, anunțând că va participa la alegerile parlamentare și prezidențiale din țară.
Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a votat, duminică, după ora 13.00, și i-a îndemnat pe clujeni să meargă la vot.
Mai multe sesizări cu privire la posibile incidente electorale au fost semnalate la Cluj, înaintea deschiderii secțiilor de vot. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Donald Trump pare să câștige cursa pentru Casa Albă, devenind cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, conform proiecțiilor realizate de Fox News.
Deputatul Sorin Moldovan acuză ipocrizia AUR, în contextul în care partidul lui Simion declară că susține Ucraina, dar acțiunile și voturile lor reflectă contrariul. „Susțin eforturile lui Putin”, spune deputatul PNL Cluj.