Peste 100.000 de oameni au demonstrat, sâmbătă, în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate, menținând presiunea asupra guvernului la peste șapte luni de la declanșarea unei mișcări de protest condusă de studenți care zguduie țara.
România are cel mai generos sistem de burse din UE, iar ministrul Educației susține că, în contextul crizei economice, acesta trebuie reformat. „Trebuie o redimensionare, însă rațional”, spune Daniel David. În același timp, studenții amenință cu noi proteste în fața Guvernului.
Statul cheltuie 1 miliard de euro pentru bursele elevilor, iar în contextul măsurilor de reducere a deficitului bugetar, sistemul burselor școlare va fi reformat. „Pachetul de burse pentru elevi a ajuns la 4,7 miliarde de lei. Trebuie reconfigurat”, spune premierul Ilie Bolojan.
Studenții din mai multe orașe din țară, inclusiv Cluj, protestează vineri, nemulţumiţi de iniţiativa Guvernului de a schimba modul de calcul al fondului de burse.
Sute de studenți au ieșit în stradă joi, 26 iunie 2025, la Cluj‑Napoca, pentru a-și exprima nemulțumirea față de planul Guvernului de a reduce substanțial fondurile pentru burse.
Studenții din Cluj vor protesta, joi, împotriva măsurilor asumate de guvernanți pentru reducerea deficitului și echilibrarea economică și care îi afectează în mod direct pe studenți și elevi prin reducerea burselor.
Daniel David propune o serie de ajustări în sistemul de învățământ menite să reducă presiunea pe bugetul de stat. Astfel, numărul elevilor în clase va fi majorat, iar norma didactică va fi de asemenea mărită. „Dacă implementăm înțelept acest măsuri, atunci eficientizăm ce nu merge bine și astfel ne dezvoltăm”, spune ministrul Educației.