Preşedintele Azerbaidjanului a acuzat duminică Rusia că a vrut să ascundă faptul că avionul companiei naţionale azere care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan a fost avariat de tiruri ce proveneau de pe teritoriul rus şi a cerut ca Moscova să îşi ceară scuze public.
Noul preşedinte al Georgiei, Mihail Kavelaşvili, loial partidului puterii „Visul Georgian, a depus duminică jurământul pentru a-i succeda preşedintei aflate la sfârşit de mandat şi susţinătoarei opoziţiei proeuropene Salome Zurabişvili, un nou episod al unei crize politice care durează de două luni.
Vizita ideologului rus Aleksandr Dughin în România a marcat un moment însemnat în debutul unor curente ultranaționaliste și anti-occidentale, inclusiv în cadrul bisericii. „Fenomenul a fost în creștere și a culminat acum”, spune fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Compania aeriană Azerbaijan Airlines a anunţat vineri că suspendă zborurile către şapte oraşe ruse, în special din Caucaz, după prăbuşirea în Kazahstan a unui avion al său care asigura legătura între Baku şi republica caucaziană Cecenia din Rusia.
Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat joi o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea cheltuielilor din acest domeniu ca parte a planului de aderare la Uniunea Europeană.
Apărarea aeriană rusă a doborât avionul Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan, omorând 38 de persoane, au declarat joi pentru Reuters surse aflate la curent cu concluziile preliminare ale anchetei Azerbaidjanului asupra dezastrului.
O rețea de influență rusă activă în Franța și Germania în timpul pandemiei de Covid-19 a fost folosită înainte de alegerile recent anulate din România, potrivit unor documente obținute de Financial Times.