Conectarea regiunilor țării prin infrastructura rutieră și feroviară, susținerea tinerilor care vor să revină în țară și sprijin pentru producătorii locali sunt doar câteva din temele propuse pentru dezvoltarea României. „Proiectele Clujului sunt prioritare!”, spun reprezentanții PSD Cluj.
Reindustrializarea, importantă pentru ca România să devină o ţară competitivă în Europa. Europarlamentarul Vasile Dîncu, preşedintele PSD Cluj, a declarat că judeţul Cluj ar putea să devină un hub energetic important prin proiectul Tarniţa – Lăpuşteşti.
Coaliţia PNL-PSD nu mai există. Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, a declarat că relaţia dintre cele două partide politice funcţionează doar la nivel tehnic.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia Biroului Electoral Central.
Incompetența Guvernului Ciolacu lovește adânc buzunarele românilor. De asemenea, situația absorbției fondurilor europene din România este inacceptabilă, a precizat Daniel Buda, liderul PNL Cluj.
Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD s-au pronunţat, luni, în unanimitate, împotriva votării proiectului de modificare a Legii 208/2015, care ar permite candidatura preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile parlamentare.
PSD Cluj a strâns primele semnături care susțin candidatura prim-ministrului Marcel Ciolacu la președinție, din județul Cluj. Alexandru Cordoș, secretar executiv PSD Cluj, a transmis un mesaj de susținere pentru Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale.