Colegiul Economic ,,Iulian Pop" Cluj-Napoca în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Cluj, cu Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor-UBB, Colegiul Economic ,,Gheorghe Dragoș" Satu Mare și Liceul cu Program Sportiv Bistrița, a organizat în perioada 5-7 mai, cea de-a 9 a ediție a concursului regional de matematică aplicată în economie ECOMAT, concurs adresat liceelor economice.
Regizorul Gábor Tompa, directorul Teatrului Maghiar de Stat Cluj, urmează să fie distins cu unul dintre cele mai importante premii ale statului francez, gradul de cavaler al Ordinului Francez pentru Arte şi Literatură.
Ediția din acest an a Galei Premiilor Uniter este marcată de controverse, în condițiile în care nominalizarea lui Andriy Zholdak la categoria cel mai bun regizor a provocat un val de reacții contradictorii.
Trei cupluri din Florești sărbătoresc „Nunta de aur”, adică cei 50 de ani de căsătorie neîntreruptă au fost sărbătorite în cadrul unui eveniment festiv.
Membrii Step Up Dance, o scoală de dans pentru copii din Cluj-Napoca au avut parte de un sezon excepțional. Dansatorii au câștigat numeroase burse și 30 de locuri întâi.
Dash E-Rides, primul network de dockless e-bike sharing din țară, a primit încă o recunoaștere. Aplicația elevilor clujeni, câștigătoare a premiului I la Gala „Descoperă-ți pasiunea în IT” (DpIT) din acest an a fost distinsă aseară și la Gala „10 pentru Cluj”, organizată de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Totodată, elevul Mihai Bogdan Deaconu, membru al aceleiași echipe, a fost recompensat şi cu titlul de „Ambasador pentru Cluj”.
În cursul zilei de joi, 51 de copii aflați în dificultate, în Cluj-Napoca, au fost premiați de Primăria municipiului cu biciclete, trotinete și tablete.