Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a anunțat că România are asigurat combustibil pentru 5 luni de zile, în situația ipotetică exclusă în care nu s-ar mai rafina sau importa un litru de motorină sau benzină.
Prețul carburanților s-a dublat în mai puțin de zece ani: șoferii scot mai mulți bani la pompă, iar blocajul strâmtorii Ormuz riscă să bulverseze piața petrolului.
Transportatorii au cerut Guvernului României să reducă acciza pentru benzină și motorină și au avertizat că dacă nu vor fi modificări ar putea urma cea mai gravă criză economică.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, care a declarat inițial că prețul la pompă nu va ajunge la 10 lei/litru din cauza războiului din Orientul Mijlociu a revenit și a spus că acest scenariu este posibil.
Nu fac politică, nu mă interesează politica, nu mă pricep la politică. Așa cum nu se pricep de altfel nici analiștii care zic că se pricep la politică citind la televizor ce scrie pe CNN, pe google sau pe copilotul AI.
România a produs, în 2025, o cantitate de țiței de peste 2,472 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 202.600 tep mai mică (-7,6%) față de cea înregistrată în anul anterior, arată datele centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Președintele american Donald Trump „dorește un guvern marionetă în Venezuela”, după modelul promovat de Vladimir Putin, spune fostul șef al diplomației europene, Josep Borrell. Ce poate face UE pentru Gronelanda și pentru propria securitate?