Magistrații de la Curtea de Apel Cluj își vor relua activitatea de la jumătatea săptămânii, după o perioadă de aproape două luni de protest. Decizia a fost anunțată dupe ce CCR a repins reforma pensiilor speciale.
Cum arată tabăra antireformistă din CCR, încă majoritară: patru pesediști, plus omul lui Iohannis, Mihaela Ciochină, plasată la acaeastă curte în 2022 de către fostul președinte. Cei cinci au decis că noua tentativă de a modifica pensiile speciale ale magistraților este neconstituțională.
Curtea Constituțională a României a stabilit, luni, că lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii în cazul legii privind pensiile magistraților, precum și nerespectarea de către Guvern a termenului de 30 de zile necesar obținerii acestuia, încalcă mai multe articole din Constituție.
Chiar dacă judecătorii CCR au declarat neconstituțională reforma pensiilor magistraților, președintele Nicușor Dan spune că proiectul rămâne unul prioritar.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, luni, 20 octombrie, 2025, legea pensiilor speciale pentru magistrați, reformă pe care au declarat-o drept neconstituțională.
Curtea Constituţională a României urmează să se pronunțe, luni, cu privire la reforma pensiilor magistraților. La începutul lunii octombrie, CCR a amânat verdictul.
La rectificarea bugetară, Guvernul României a alocat 700 de milioane de lei, o sumă uriașă pentru MApN, Interne și SRI. Mai mult de jumătate din acești bani sunt pentru pensii speciale.
Președintele Senatului României, Mircea Abrudean, a vorbit, miercuri, 24 septembrie 2025, despre reforma administrației locale și a comentat deciziile Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la cele cinci proiecte din pachetul al doilea de măsuri asumate de Guvernul Bolojan.