Pensia medie lunară a crescut ușor în perioada iulie-septembrie 2025, în timp ce numărul mediu de pensionari a trecut de 4,9 milioane. Cât încasează, în medie, un vârstnic în Cluj?
Numărul beneficiarilor de pensii speciale continuă să crească, astfel că, în octombrie, România avea 11.786 de persoane care beneficiau de pensii de serviciu. Cei mai mulți dintre aceștia sunt foști magistrați.
Pensia medie a unui pensionar obișnuit era de 59,6% ca procent din salariul mediu, la finalul trimestrului doi al anului. În schimb, magistrații care se pensionează după 25 de ani de activitate au pensii egale cu ultimul lor salariu.
Numărul pensiilor speciale a crescut, în iunie, și a depășit 11.600 de beneficiari. Cei mai mulți pensionari care primeau pensie de serviciu sunt din rândul procurorilor și judecătorilor.
Numărul beneficiarilor de pensii de lux a ajuns la peste 11.700 de persoane, în noiembrie. Cea mai mare pensie medie de serviciu este de 25.000 de lei.