Comisia Europeană amână propunerea legislativă de interzicere totală a importurilor de petrol rusesc în contextul situației din Golf și a închiderii de facto a Strâmtorii Ormuz.
Ședința extraodrinară de Guvern în care urmau să fie adoptate măsurile de spijin în contextul crizei carburanților, a fost amânată. Decizia vine în condițiile în care Consiliul Economic și Social nu a avizat proiectul Executivului.
Președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT), Beniamin Lucescu a spus că din cauză că România are printre cele mai mari accize și prețuri la carburanți, aproape jumătate de milion de elevi ar putea să nu fie transportați la școală.
Din cauza războiului din Orientul Mijlociu, situația economică este incertă, iar viceguvernatorul BNR, Cosmin Marinescu a anunțat că inflația va începe să scadă abia în a doua jumătate a anului.
Noi scumpiri ale prețurilor carburanților. Prețul de 10 lei/l nu reprezintă un prag de la care se poate reveni, ci noul minim, avertizează specialiștii care propun un set de măsuri de protecție ce pot fi aplicate de stat.
Românii primesc o lovitură dură înainte de Sărbătorile Pascale: prețul pâinii va crește cu până la 10% în contextul crizei carburanților. „Guvernul nu s-a gândit la industria alimentară și este foarte grav ceea ce se întâmplă”, spun reprezentanții industriei de profil.
Prețul de 10 lei/l pentru carburanți devine un scenariu realist ce se va concretiza în perioada umătoare, iar specialiștii avertizează că prețurile vor rămâne ridicate pe tot parcursul anului.
GenZee, împreună cu părinții tăi, când eram GenZee ca tine, am împins Dacii la coadă la PECO la sfârșitul anilor ’80. De fapt nu era penurie, România își plătea datoria externă inclusiv prin barter de combustibil, astfel încât românilor li se restricționa benzina și motorina.