Finanțări de 3 miliarde de euro în proiectele derulate de structuri religioase din Transilvania dar și pentru fundații apropiate de UDMR, susținute de guvernul lui Viktor Orban.
Dezvoltarea relaţiilor de cooperare, impulsionarea schimburilor comerciale și realizarea unei stațiuni de schi la nivel european în județul Cluj sunt doar câteva dintre temele abordate în urma vizitei ambasadorului Austriei, Ulla Krauss-Nussbaumer, la Consiliul Județean Cluj.
Prefectul Clujului, Maria Forna, a avut o întrevedere cu Marcel Bolos, directorul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, iar cei doi au discutat despre proiectele de infrastructură și investițiile majore derulate în județ cu ajutorul fondurilor europene.
Direcția Sanitar Veterinară Cluj anunță o serie de restricții și măsuri de protecție pentru crescătorii de animale în contextul focarului de pestă porcină depistat în Apahida.
Consiliul Județean a primit, luni, vizita unei delegații oficiale franceze în cadrul unei întâlniri menite să valorifice potențialul Clujului. Valoarea totală a capitalului francez investit în judeţ depășește 177 de milioane de lei.
Mii de voluntari au participat, la Cluj, la Ziua de Curățenie Națională. Pe lângă zecile de tone de deșeuri colectate, acțiunea de ecologizare a vizat și plantarea unei perdele forestiere.