Înalta Curte ar putea decide, joi, dacă poate începe judecata în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Pronunțarea în această cauză a fost amânată de două ori de către magistrați.
Curtea de Apel Cluj a decis anularea derogărilor emise de Ministerul Agriculturii pentru folosirea în România a unor pesticite interzise în Uniunea Europeană (UE).
Contestația depusă de avocații fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost respinsă, luni, de magistrații de la Tribunalul București, care au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care acesta este acuzat de propagandă legionară.
Aministrația Prezidențială trebuie să îi plătească peste 750.000 de lei lui Traian Băsescu, suma reprezintă indemnizația de fost președinte al României, care nu i-a fost plătită timp de trei ani.
Nicolás Maduro a fost încarcerat la New York în urma capturării de către forțele speciale de elită americane și a pledat nevinovat, luni, 6 ianuarie 2026, la acuzațiile de narcoterorism.
Protestele magistraților au ajuns să întârzie și mai mult decizii pentru cazuri catalogate de justiție drept spețe care nu sunt urgente, dar care deja durează de ani de zile.