Antrenorul Dan Petrescu a dezvăluit, vineri, că Federaţia Română de Fotbal i-a oferit posibilitatea de a pregăti în paralel echipa naţională şi CFR Cluj, dar s-a lovit de refuzul grupării ardelene, chiar dacă el a fost de acord cu propunerea primită.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că este posibil să fi avut loc o întâlnire între Dan Petrescu şi conducătorii federaţiei pentru negocierea postului de selecţioner. El consideră că o variantă ar putea fi ca tehnicianul să pregătească şi echipa clujeană şi prima reprezentativă.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, sâmbătă, că s-a înţeles pentru transferurile jucătorilor Paulo Vinicius (Apollon Limassol) şi Garcia Pelayo (Elche) şi a precizat că se află în discuţii pentru transferul portarului Silviu Lung de la Astra Giurgiu şi a doi atacanţi.