Cluj-Napoca a ajuns în prezent un oraș foarte dezvoltat, mai ales datorită fondurilor europene. Chiar dacă s-ar spune că banii europeni sunt greu de accesat, Emil Boc contrazice aceste „speculații”. Viziunea sa este de a îndrepta Clujul spre drumul orașelor Amsterdam, Bruxelles și Viena.
Primăria promite că va cumpăra anul acesta încă zece autobuze dedicate transportului elevilor. De asemenea, lucrările la două clădiri de liceu vor fi finalizate.
Banii din Programul Național de Redresare și Reziliență pot fi folosiți doar în următorii cinci ani. Proiectul metroului ar putea fi fazat, fondurile europene vor fi completate din fonduri locale.
Tabletele au fost livrate complet în mai multe județe din țară, printre care și județul Cluj. În alte 18 județe au fost livrate doar parțial. Totuși, livrarea acestora nu înseamnă și că au ajuns la elevi.