În mesajul transmis clujenilor de Ziua Europei, Emil Boc atrage atenţia asupra pericolului suveranismului. „Libertatea se câștigă greu, dar se pierde ușor. Libertatea se pierde puțin câte puțin, atunci când stăm deoparte”, spune primarul Clujului.
În județul Cluj, mai bine de 270.000 de clujeni cu drept de vot nu s-au prezentat la urne. La nivel național, peste 8 milioane de români au ales să nu voteze. „În democrație, dacă vrem să construim un drum corect, trebuie să alegem împreună calea pe care ne-o dorim”, spune primarul Emil Boc.
Proiectul ce vizează interzicerea fumatului și a țigărilor electronice în stațiile de transport public, în bazele sportive și în parcurile din Cluj intră la vot în Consiliul Local.
Acord decisiv pentru realizarea proiectului trenului metropolitan Cluj, din bani europeni. „Va contribui decisiv la fluidizarea traficului și extinderea locuirii de calitate”, spune primarul Emil Boc.
Primarul Clujului Emil Boc a condus delegația PNL la congresul Partidului Popular European de la Valencia, în cadrul căruia Manfred Weber a fost reales președinte al PPE.