Cluj-Napoca se pregătește să devină unul dintre centrele handbalului european, găzduind meciuri din cadrul Campionatului European de Handbal Feminin 2026.
Reforma administrativă a României nu mai poate fi amânată. „Trebuie să cadă un Guvern ca această schimbare să se facă, dar țara va respira administrativ și va putea funcționa”, spune primarul Clujului Emil Boc.
În contextul provocărilor geopolitice și a amenințărilor ruse la adresa statelor din blocul comunitar, România și Uniunea Europeană trebuie să-și dezvolte structurile de securitate. „Trăim cele mai mari ne-așezări strategice, se întâmplă sub ochii noștri”, spune primarul Clujului Emil Boc.
Proiectul metroului din Cluj reprezintă o investiție strategică, iar nu un proiect care să răspundă unei „ecuații contabile” în termeni de profit. „UE nu ar finanța asemenea proiecte, dacă nu ar fi obiective strategice”, spune primarul Emil Boc.
Emil Boc a lansat un apel la luciditate prin care semnalează că România trebuie să își consolideze democrația pentru a fi o țară liberă. „Să nu ajungem vremuri în care să regretăm cu nu avem un regim democratic”, avertizează primarul Clujului.