Primarul Clujului, Emil Boc, a adresat un mesaj de felicitare cu prilejul Zilei Naționale a României și i-a îndemnat pe români să apere democrația și parcursul euroatlantic al țării prin vot. „Este o zi importantă pentru destinul democrației din România”, spune edilul Emil Boc.
Legătura strada Constantin Brâncuși – strada Borhanciului, drum care face parte din centura metropolitană, a fost finalizată, potrivit primarului Emil Boc.
Patricia Boc, fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a reușit să își îndeplinească un vis important, obținând statutul de medic rezident la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Cluj.
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a făcut un apel pentru românii care au încredere în valorile liberale să vină alături de noua conducere a partidului și a precizat că votul pentru PNL la alegerile parlamentare înseamnă votul pentru o Românie modernă și prosperă.
PNL o va susţine în turul al doilea pe Elena Lasconi, „fără niciun fel de negociere”, însă discuțiile despre un posibil tandem Elena Lasconi președinte – Ilie Bolojan premier vor fi luate după alegerile parlamentare. „E important să ascultăm vocea românilor”, spune prim-vicepreşedintele PNL, Emil Boc,