La nivel global, orașele sunt responsabile pentru circa 70% din emisiile de gaze cu efect de seră. Deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL), inițiatorul platformei M100, cere soluții aplicate pentru viitorul verde al zonelor urbane: „Ministerele nu mai pot clama sprijinul pentru orașe doar în discursuri sau strategii pe hârtie”, spune parlamentarul clujean.
Deputatul Remus Lăpușan atrage atenția asupra decalajului tot mai mare dintre salariul minim pe economie și costul real al vieții. „Veniturile actuale nu mai acoperă necesarul de bază al unei persoane care muncește cu normă întreagă”, spune social-democratul clujean.
Deputatul clujean Radu Moisin (PNL) a inițiat un proiect de lege care prevede eliminarea inechităților fiscale și susținerea liber-prefesioniștilor, precum și a persoanelor fizice autorizate, pentru a beneficia de aceleași drepturi ca și angajații în ceea ce privește cheltuielile medicale.
Marți, 18 noiembrie, în Parlamentul României, a avut loc consultarea publică „Criza educației între comasare, haos și dorința de libertate educațională. Homeschooling”, organizată de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). La eveniment au participat peste 150 de cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației și lideri ai sindicatelor.
Deputatul Remus Lăpușan subliniază importanța strategică a pieței de capital în contextul transformărilor economice și tehnologice ale României, insistând asupra nevoii de a consolida această piață ca instrument de finanțare pentru dezvoltarea durabilă și inovare.
Tinerii trebuie să fie parte activă a transformării orașelor, iar politicile coerente și concursurile internaționale de soluții reprezintă mecanisme eficiente pentru spațiile urbane. „Cluj-Napoca este locul unde ideile bune devin proiecte reale!”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj).
Un sodaj realizat în rândul studenților de Federația Tinerilor din Cluj (FTC) și comunitatea HPV Free City arată că tinerii români susțin vaccinarea anti-HPV, însă în continuare persistă anumite lacune în informațiile pe care le au despre transmiterea virusului.
Vânzarea companiei românești care produce lactatele Napolact către o companie deținută de un apropiat al lui Viktor Orban poate avea efecte nedorite asupa pieței. „Tranzacția poate influența structura pieței lactatelor”, spune Consiliul Concurenței.