“Am dorit specialiști care au făcut performanţă în domeniile lor”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, după ce a reuşit să-și impună oamenii în Consiliul de Administrație de la Aeroportul Cluj. Cât de performanţi sunt cei care se ocupă de al doilea cel mai important aeroport din România?
Directorul sucursalei clujene a Companiei Naționale a Imprimeriilor (CNI) Coresi, Mircia Giurgiu a dezvăluit cum s-a ridicat Imprimeria Ardealul din mocirla datoriilor și, în pofida tuturor piedicilor puse, cum a reușit să intre pe profit, având acum comenzi în valoare de peste 2,5 milioane de lei.
Multe dintre companii nu îşi mai plătesc de bună-voie. Potrivit unui sondaj realizat de platforma iVOX, 45% dintre companiile din România au datorii către alte companii.