Situația multor copii din România rămâne încă îngrijorătoare, deoarece, mai mult de o treime dintre cei mici trăiesc în risc de sărăcie în „țara tuturor posibilităților”.
Clujul face demersuri concrete pentru prevenirea adicțiilor în mediul școlar și combaterea dependenței de jocurile de noroc, inclusiv prin consumul digital excesiv. Un proiect-pilot, adresat elevilor din clasele V – XII, va fi desfășurat în 15 școli din județ.
Doi copii cu boală cronică de rinichi în stadiu final au beneficiat de o intervenție salvatoare realizată de medicii de la Institutul de Transplant Renal Cluj. Doar în acest an, instituția medicală a efectuat nouă transplanturi pediatrice.
Fostul deputat de Cluj Emanuel Ungureanu a anunțat, miercuri, că va depune o plângere penală pentru abuz în serviciu, la Parchetul General, împotriva conducerii Spitalului Sfânta Maria din Iași, unde au murit în acest an zece copii.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat demiterea „fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie” a conducerii Direcției de Sănătate Publică Iași, după moartea a șase copiii infectați cu bacteria Serratia marcescens la Spitalul „Sfânta Maria”.
Primăria continuă să sprijine acordarea zilnică a unui suport alimentar pentru elevii din școlile clujene. În acest an școlar, 3.000 de elevi de la șase unități de învățământ beneficiază de programul „O masă sănătoasă”.
Caz șocant în Iași, unde șase copii internați la Spitalul „Sfânta Maria” au murit în urma unei infecții asociate asistenței medicale cu bacteria Serratia Marcescens.
MiniTIFF revine cu o a doua ediție extinsă, plină de surprize pentru cei mici. Între 6 și 12 octombrie, festivalul de film dedicat copiilor și familiilor propune proiecții, ateliere și întâlniri gata să inspire o nouă generație de cinefili.