Elena Botezan și-a cerut transferul de la DNA Cluj, unde este procuror șef, la Curtea de Apel Cluj, în funcția de judecător. Deși mai avea aproape doi ani din mandatul de procuror șef, Elena Botezan, a decis zilele trecute să părăsească DNA Cluj, instituție pe care a condus-o cu mână de fier, în ultimii patru ani și să ceară transferul pe funcția de judecător.
Consiliul Superior al Magistraturii cere Inspecţiei Judiciare să facă verificări în vederea apărării independenţei justiţiei, după ce au fost făcute declaraţii referitoare la presupuse fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite de preşedintele ICCJ, Livia Stanciu, şi şeful DNA, Codruţa Kovesi (foto).
După ce s-a fotografiat în jacuzzi alături de cel pe care îl judeca și îl favoriza la procese, judecătorul clujean Gabriel Năsui de la Curtea de Apel Cluj se va întoarce la serviciu. Năsui a fost exclus din magistratură în 2013.